Românii care vor să-si cumpere locuințe cu credite garantate de stat mai au de asteptat până in iunie, cel puțin. Guvernul trebuie să decidă dacă aplică noua lege „O familie, o casă”, in vigoare de la inceputul lunii aprilie sau prelungeste vechiul program până la finalul anului. De o lună si jumătate programul e blocat. Între timp, băncile au inceput să crească avansul cerut pentru celelalte credite ipotecare.

Adrian Pandelescu, Director Credit24h.roAr trebui lucrurile să se mişte cât mai repede pentru că există un bazin foarte mare de clienţi care solicită acest program in continuare. Pe noi ne sună clienţii de dimineaţa până seara, avem foarte multe solicitări şi din păcate nu avem ce să le transmitem.

Noul program condiționează acordarea garanțiilor de veniturile debitorului. Acesta trebuie să aibă un venit net lunar de cel mult 4.500 de lei, dacă nu are copii, sau 7.000 de lei pe lună, dacă intreține cel puțin un copil.

Reprezentanții Fondului de Garantare, care administrează programul, spun că unii dintre cei care se incadrau in barem până acum si au dat deja avansul nu mai sunt eligibili pe noua lege.

Pentru mai multe informatii accesati:
http://stiri.tvr.ro/romanii-care-vor-sa–i-cumpere-locuin–e–prin–i-intre-doua-programe––prima-casa––i–-o-familie–o-casa–_862273_video.html#view